Copiatul și furtul în design
Hai să recunoaștem că totul a mai fost făcut înainte. "Stai, parcă am mai văzut logoul ăsta undeva. De ce mi-e așa cunoscut?"
Scris de TheGrid Publicat în Design, Sfaturi la august 1st, 2018 0 Comentarii
Artistul taiwanez care face lumea mai mică Precedentul Proiecte de design pe care orice designer web sau UI designer trebuie să le încerce Următorul

După cîțiva ani de design, ajungi la concluzia că orice ai încerca să faci, a mai fost încercat și înaintea ta. Ajungi să îți dai seama cum au apărut anumite logouri. Însă, cînd a devenit copiatul furt? Este într-adevăr așa de rău să copiezi?

Copiezi dintotdeauna

Designul rezolvă probleme în timp ce adaugă unicitate produsului final. Asta se numește creativitate. Sîntem bombardați de mesaje vizuale în fiecare zi. Poate că ai văzut un design spectaculos pe vreun blog de design. După o perioadă vei face ceva similar și s-ar putea să nu-ți mai aduci aminte cum ai ajuns la varianta asta. Atunci cînd creem, reciclăm amintiri fără să ne dăm seama.

Copiatul e furt?

În stînga, pagină din cartea „Trademarks and Symbols of the World”, în dreapta logoul AirBnb

Nu rar se întîmplă ca unele siteuri să raporteze furturi de design comise de branduri de top. În multe dintre cazuri nu se face diferența între copiere și furt. Aș totuși vrea să lămurim puțin asta.

Furtul, în design, reprezintă replicarea sau copierea unui design pixel cu pixel. Compania vrea să profite de atributele pe care designul le comunică. De exemplu, furtul e atunci cînd pui logoul Nike pe un articol vestimentar cu scopul de a-l vinde la preț dublu. Designul e de fapt o abordare care se mulează pe fiecare instanță pentru care e creat, fiind astfel greu de imitat. Furtul implică adesea o discrepanță între mesajul comunicat și conținutul afișat: propria imagine și imaginea publică nu sînt asemănătoare. De asta brandurile mari nu pot fi imitate ușor. Furtul e o încercare subtilă de a nu fi descoperit.

În stînga logoul Kaufland, în dreapta logoul Knudsen Creamery Company

Copiatul e diferit. E un mod de învățare. Gîndește-te cum cresc bebelușii și cum învață noi lucruri imitîndu-i pe părinți. Prin copiat, recunoaștem și acceptăm trecutul și construim pe baza cunoștințelor existente. Am învățat HTML/CSS copiind cod de pe alte siteuri și jucîndu-mă cu el. Copiatul înseamnă de fapt să fii influențat de o idee și să o aplici în forme și contexte diferite, aducînd un omagiu autorului original.

Să luăm de exemplu conceptul de „Flat Design” – e un stil pe care l-a împrumutat Google Material Design, dar pe care nu l-a creat. E greu, aproape imposibil, să afli cine a pornit această tendință. Chiar dacă aflăm cine e creatorul original, cum putem să ne dăm seama că nu a fost altceva/altcineva care i-a influențat, de care nu sînt conștienți? Dezbaterea se transformă ușor dar rapid într-o dezbatere de tipul „oul sau găina”.

Semantica se bazează pe copiat

Semantica face lumea mai ușor de înțeles pentru noi. Folosim pictograme comune și le modificăm pentru a se potrivi cu mesajul unui brand. Semantica, în semiotică, studiază raportul semnelor cu obiectele desemnate. Să luăm de exemplu simbolul „ieșire de urgență”, meniul de tip „hamburger” sau simbolul ce sugerează întreruperea energiei. Acceptînd și îmbrățisînd aceste concepte, facem lumea mai accesibilă pentru o varietate mai mare de oameni. Nimeni nu ar numi asta furt, deși e copiat.

Lucrurile care sînt diferite doar pentru a fi diferite sînt rareori mai bune, dar cele care sînt făcute să fie mai bune sînt aproape întotdeauna diferite.

Dieter Rams

Reflectînd la asta ne putem schimba modul în care folosim cuvintele copiat și furt. Copiatul oferă oportunitatea de a învăța, în timp ce furtul ocolește munca excesivă. Furtul sugerează că toate provocările de design trebuie abordate folosind aceeași soluție. Nu trebuie să inventăm roata de fiecare dată, chiar dacă promovăm asta din cînd în cînd. Există multe elemente ce pot fi și trebuie uneori replicate în design. Trebuie să încerci sî fii original, altfel vei avea parte de clienți nemulțumiți, reputație proastă și nu vei reuși să te dezvolți pe plan personal.

Te-ai prins vreodată copiind o idee? Ai fost vreodată furat în design? Cum ai rezolvat situația? Mai putem să spunem în prezent despre un lucru că ar fi original?


Ți-a plăcut? Arată-le și prietenilor tăi

Design Grafic Dezvoltare Personală


Precedentul Următorul

keyboard_arrow_up